by Jamie Heckert
Genul este un sistem de repartizare în categorii a sinelui și a celorlalți (incluzând corpuri, dorințe, comportamente) care se găsește în fiecare aspect al culturii și al societății, interconectat cu alte categorii și ierarhii (rasă, clasă, sexualitate, vârstă, abilități și multe altele). Numeroase aspecte biologice (de exemplu organele genitale, cromozomii, constituția corpului) sunt interpretate în așa fel încât oamenii sunt incluși în mod natural în una din două categorii: bărbat și femeie. Dar dacă ne uităm mai îndeaproape, s-ar putea să chestionăm natura genului. Biologia, umană sau alta, este minunat de diversă.
Natura nu ne dă însă aceste două opțiuni. Putem să interpretăm și să categorisim, apoi să ajungem să credem că acele interpretări, acele categorii, sunt adevărul. Genul nu se întâmplă pur și simplu. Oamenii îl definesc, îl inventează. Chiar și chirurgia genitală pe corpuri intersexuale este descrisă ca fiind corectivă, ca și cum natura a făcut o greșeală neconformându-se gândirii noastre binare. Pentru că noi inventăm genul, putem s-o facem diferit. Acest lucru devine clar atunci când ne uităm la numeroasele căi prin care, de-a lungul istoriei și în diferite culturi, diferite aspecte ale vieții sociale și ale personalității au ajuns să definească genul. Ceea ce înseamnă un bărbat „adevărat” sau o femeie „bună”, ca masculin și feminin, variază în funcție de loc și timp. În unele (sub)culturi, genul nu a fost limitat la două opțiuni, ci include recunoașterea a trei, patru sau a mai multor genuri.
Povestea obișnuită în țări precum Statele Unite, Canada și Regatul Unit este că există doar două opțiuni. Și în timp ce aceste țări pot oferi o egalitate formală, legală, în practică încă se valorizează acele caracteristici asociate cu bărbații și masculinitatea (de exemplu, independența, controlul și forța) mai mult decât pe cele asociate cu femeile și feminitatea (să zicem, interdependența, dragostea și blândețea). Această ierarhie poate fi subtilă sau evidentă, întrețesută cu alte ierarhii prin instituții și sisteme, socializare și cultură, în moduri în care se produc multe efecte complexe. În culturile dominatoare, mintea și rațiunea sunt privite ca separate de corp și emoție, și superioare acestora; la fel sunt și pielea albă față de pielea de culoare, acțiunea față de odihnă, hetero față de homo, fermitatea față de tandrețe. Genul poate fi mai mult sau mai puțin rigid. Presupusul comportament de gen anormal, nenatural sau impropriu poate fi întâmpinat cu cenzura socială variind între intimidare, discriminare, încarcerare, „tratament” medical forțat, violență sexuală, abuz emoțional sau chiar și crimă. Această violență este cel mai puternic vizibilă când vine vorba de persoane transsexuale, sau de cei care transced asumpțiile sociale despre cele două genuri fixe și naturale.
De ce transgresiunea genului activează emoții atât de puternice, chiar până la punctul de violență? Probabil pentru că niciunul dintre noi nu reprezintă un exemplu perfect de bărbat adevărat sau femeie adevărată. Nimeni nu se poate ridica la aceste idealuri abstracte, cu toate mesajele contradictorii despre ce ar presupune. O mare parte a oamenilor se ancorează în încercarea de a se conforma la ceea ce cred că ar trebui să fie, în loc să fie pur și simplu conștienți de cine sunt de fapt. Auto-supravegherea genului poate fi atât de familiară, de obișnuită și subtilă încât efortul făcut pentru conformare poate părea natural și ușor. Și cu toate acestea este ceva profund eliberator în conștientizarea obiceiurilor la care ținem din frică sau rușine, și atunci când simțim că este bine, să învățăm să renunțăm la ele. Genul nu este însă doar o experiență individuală. Este împletită cu toate relațiile noastre și cu instituțiile sociale – multe dintre care, în prezent, chiar și neintenționat, constrâng, rănesc sau controlează majoritatea oamenilor. Probabil cea mai evidentă structură care face asta în zilele noastre este familia, unde oamenii învață pentru prima dată să observe anxietățile și așteptările care vin odată cu genul. Chiar și ideea a ce este familia și cum funcționează (sau ce ar trebui să fie și cum ar trebui să funcționeze) este inextricabil legată de gen. Familia nucleară idealizată, de exemplu, este definită ca un cuplu monogam, căsătorit și reproducător heterosexual, condusă de bărbatul „cap al gospodăriei”. Dacă femeia muncește în afara casei, cum este frecvent necesar în acest stadiu al capitalismului, este foarte probabil ca ea să facă o parte mai mare din treburile gospodăriei, a muncii emoționale și a îngrijirii copiilor – cu puțină recunoaștere, sau deloc, a acestor activități ca muncă.
Copiilor le sunt date etichete de gen de la naștere și se așteaptă ca ei să se conformeze. Și în timpul în care a fi capul gospodăriei are privilegiile sale, masculinitatea este frecvent legată de abilitatea de a asigura financiar sau nu familia, fapt care în schimb duce la mai multă anxietate, frustrare și rușine în societățile bazate pe clase. Politica economică în sens mai larg este de asemenea genizată în moduri opresive și exploatative. Cum munca femeilor în casă este de obicei luată ca un dat, la fel toate formele de muncă feminizată sunt luate ca un dat în capitalism. Când oamenii vorbesc despre „economie”, se referă în general la definiție îngustă și oficială care include munca plătită, producția de materiale sau de cunoaștere, și vinderea și distribuția acestora.
Economia, în modul în care este înțeleasă, nu include purtarea sarcinii și îngrijirea (neplătită) a copiilor, nici munca în gospodărie (neplătită), de care depinde economia. Capitalismul și proiectele colonialiste conexe nu recunosc cu adevărat nici cunoașterea tradițională a culturilor non-capitaliste, ale căror istorii extinse legate de, să zicem, lucrul cu plantele, sunt exploatate de corporații farmaceutice și agricole. Feministele de culoare au remarcat devreme legăturile dintre dependența nerecunoscută a colonialismului față de abilități, înțelepciune și munca oamenilor de culoare și a femeilor de toate rasele. Multe dintre figurile istorice celebrate în națiunile coloniale sunt albi și bărbați. Nu există o problemă per se cu bărbații albi, însă nici nu există ceva special în legătură cu ei, așa cum culturile supremației albe și ale ierarhiei de gen ne-ar încuraja să credem. Pe lângă asta, nimeni nu face nimic doar pe cont propriu. Cu toții depindem de eforturile altora. În timp ce sunt subestimate în gândirea capitalistă, astfel de eforturi au un merit esențial și arată calea spre economii alternative.
Într-adevăr, atunci când munca asociată cu femeile și cu femintatea este plătită (cum sunt predarea, îngrijirea, curățenia și ascultarea), este plătită mult mai puțin decât munca asociată cu bărbații și masculinitatea (cum sunt sporturile, finanțele, conducerea și vorbirea). Această ierarhie de gen este în continuare legată de inegalitățile de rasă și de clasă când, de exemplu, femeile cu o situație mai bună se mută în zona de muncă asociată cu bărbații, lăsând astfel munca feminizată femeilor cu o situație mai proastă.
Statul-națiune face, de asemenea, distincții bazate pe gen. La fel ca tradiționalul conducător al gospodăriei, conducătorul statului oferă protecție în schimbul obedienței. Altele din caracteristicile sale (incluzând granițele fixe, competitivitatea, agresiunea și independența) sunt tot cele legate de anumite versiuni de bărbați și masculinitate. Unele națiuni în invadează pe alții pentru a-și demonstra dominanța, care încă odată, implică ierarhii bazate pe rasă și avere. La fel ca indivizii sau gospodăriile care concurează pentru succes economic. Statele-națiune sunt inerent nesigure. Prin crearea simultană a fricii și promisiunea protecției, își justifică existența la nesfârșit.
Modurile în care categorisim umanitatea în rase, etnii, clase și țări, sunt toate bazate be distincții de gen. Ia în considerare stereotipurile comune: femeia est-asiatică pasivă, bărbatul negru hipersexual, alteritatea exotică de peste graniță (fie națiuni, fie cartiere). Invaziile coloniale au fost mult timp justificate de către bărbații albi (și femeile albe) bazându-se pe avere sau pe jocul rolului de erou, presupunându-se că protejau femeile de culoare de bărbații de culoare. Inegalitățile încă prezente sunt întărite prin plasarea femeilor și bărbaților de culoare în rolul de victimă care are nevoie de caritate, în special a celor din așa-zisa lume în curs de dezvoltare. Diviziunile de gen sunt pline de contradicții. Ierarhiile de clasă, de exemplu, pot fi bazate pe diviziunea dintre munca manuală (care folosește corpul și este asociată cu feminitatea) și așa-numita muncă calificată (care folosește mintea și este legată de autoritate și control, fiind asociată cu masculinitatea).
Frustrarea masculină a clasei muncitoare adesori inversează această ierarhie, sugerând că puterea folosirii corpului este o formă mai autentică de masculinitate, în timp ce bărbații din clasa de sus, cu hainele lor curate și cu pielea lor fină, sunt efeminați. Cultivarea acestui resentiment, a fanteziilor de superioritate și a fricii față de culturi diferite este în sine parte dintr-o cultură bazată pe distincții de gen, inconfortabilă cu emoția. În loc de a permite simplu emoțiilor să existe și să trecă prin noi, sau de a găsi alte căi sănătoase de a ne ocupa de sentimentele noastre, majoritatea dintre noi suntem învățați fie să ne agățăm de ele, fie să le respingem (ceea ce în mod real este o altă modalitate de a ține strâns de ele). A învăța să fim confortabili cu dorințele noastre și de asemenea, cu fricile noastre, este parte din creare unei lumi în care putem să trăim și în care putem să ne iubim pe noi înșine, alături de ceilalți, cu toate diferențele și similaritățile dintre noi. Până și relația noastră cu restul lumii naturale (cu Mama Natură) este conectată cu relațiile de gen. Stârnirea fricii și a rușinii în oameni, fie despre genul lor, fie despre alteritatea de gen (cum sunt reprezentanții queer sau străinii), induce o stare centrată pe sine. Când indivizii se simt amenințați, desigur că se pregătesc de apărare.
Ei pot să o facă prin susținerea războiului, care are un impact ecologic profund, sau chiar prin cumpărături. Creând senzația de insecuritate despre corpul lor, iar apoi oferindu-le produse și servicii pentru a le repara presupusele imperfecțiuni, este combustibil pentru o economie de creștere, nesustenabilă pe o planetă finită. Centrarea pe sine (asociată, de exemplu, cu anumite versiuni de masculinitate orientate pe succes) poate, de asemenea, să ducă la o perspectivă asupra corpurilor celorlalți, sau asupra altor specii și a pământului în sine mai degrabă ca simple „resurse” disponibile pentru beneficiul celuilalt și nu ca ființe în deplinătatea drepturilor. Genul este un sistem viu, în dezvoltare. Nu are un adevăr fix. Se schimbă odată cu schimbarea relației cu noi înșine, cu fiecare dintre noi, și cu lumea. Diversitatea de gen este despre incredibila frumusețe a capacității vieții de a revărsa, a submina, a ataca și a refuza toate categoriile pe care le aplicăm, ei, nouă sau celorlalți. Compasiunea poate motiva oamenii să se caute între ei, să se susțină și să se hrănească reciproc și de a trăi genul diferit.
Bărbații care își dau voie să fie blânzi devin prieteni. Femeile care știu că pot fi puternice se organizează împreună și împărtășesc abilități. Travestiții și travestitele, bisexualii și transsexualii, femeile lesbiene și bărbații gay, queers de toate sexualitățile creează spațiu pentru ei și ceilalți pentru a se conecta, a împărtăși și a se juca. Prieteniile, rețelele și mișcările pot, de asemenea, să includă, să traverseze sau să transceadă toate aceste identități, și mai mult decât atât. Câteodată, oamenii se agață de identitățile de gen pentru a se simți în siguranță. Alte dăți, s-ar putea să țină la ele moderat. Spațiile diferite, practicile diferite, pot să ajute oamenii să se simtă îndeajuns de în siguranță pentru a renunța la o parte din limitările proprii și auto-supraveghere pentru a experimenta genul într-o manieră ușoară, jucăușă.
Familiile pot, desigur, să reprezinte alternative la genul normativ. Mamele sau tații singuri, mamele sau tații asociați și părinții transsexuali, cu toții arată că un copil nu are nevoie de doi părinți de genuri presupus opuse. Diversitatea de gen la copii poate fi respectată și onorată. Copiii pot să devină conștienți de modul în care munca este divizată în casă. Putem să fim mai puțin ficși și mai mult experimentali cu rolurile și identitățile noastre. Câteodată, oamenii își creează propriile familii, definite mai puțin de rudenia de sânge și mai mult de afinitate, prietenie și intimitate. Oamenii din grupuri sociale, mișcări și chiar cartiere pot să devină familie, dezvoltându-și propriile ritualuri și relații.
Locuințele cooperative, rețelele queer de prieteni și iubiți sau familiile extinse de alte tipuri, toate subliniază faptul că puternicul ideal al familiei nucleare, bazat pe diviziunea de gen, este doar o posibilitate printre altele. De asemenea, economia și politica pot fi făcute în mod diferit. Sistemele capitaliste dominatoare și statul-națiune nu sunt singurele opțiuni. Acestea nu reprezintă nici măcar majoritatea căilor prin care oamenii se implică în economie sau politică, ci doar cer cea mai mare atenție. Economistele și geografele feministe, de exemplu, subliniază economiile diverse care există în lume – toate formele variate de producție, consum, împărtășire și muncă – care nu se potrivesc în definiția îngustă (și macho) a economiei. Putem să recunoaștem, să celebrăm și să dezvoltăm economii atente, cooperative și diverse, accentuându-le viabilitatea ca alternative reale.
Savanții activiști indigeni și antropologii anarhiști notează că multe culturi, chiar și unele națiuni, nu au același impuls de a defini clar granițele sau de a-și supraveghea proprii oameni – forme de control social care sunt luate de bune ca politici. Haideți să observăm în viețile noastre diferența dintre poveștile oficiale despre cine deține controlul și modul în care viața se desfășoară de fapt. Cum am putea să alimentăm elementele din societatea noastră care funcționează cooperativ cu alți oameni și alte ecosisteme pentru a crea libertate, egalitate și abundență?
La fel ca puterea, genul este peste tot, trecând prin relațiile noastre cu sinele, cu ceilalți și cu pământul, și relațiile dintre națiuni, clase și culturi. Și tot la fel ca puterea, nu este o problemă în sine ci în schimb este o interogație a modului în care le trăim. Genul poate fi un model de control, de violență și de dominație. Sau poate fi doar o altă cale de a vorbi despre frumoasa diversitate a existenței umane. Seria Lexicon caută să convertească cuvintele în intrumente folositoare politic – pentru cei deja implicați în politică de jos, dar și pentru noii veniți – prin oferirea de înțelegeri definiționale a cuvintelor cheie comune.